Stirile ZileiTârgu-Jiu

Interzis în baruri, cluburi şi discoteci, de Revelion. Prefect: Vor fi controale

În România, cel de-al doilea Revelion petrecut în pandemie vine cu mai puţine restricţii ca în 2020. În acest an, cei care au certificat verde pot petrece noaptea dintre ani inclusiv la restaurant.

Deși restaurantele sunt deschise, barurile și cluburile rămân cu lacăt pe ușă și de acest Revelion.

Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, le recomandă persoanelor care aleg să intre în noul an la petrecerile în aer liber organizate de primării, să poarte masca și să păstreze distanța fizică.  

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj avertizat, printr-un comunicat de presă, că activitatea în cluburi, baruri sau discoteci este strict interzisă în noaptea dintre ani.

Purtătorul de cuvânt, Florin Chisim

Comment here