LIFE

Insulele Maldive propun vaccinarea anti-COVID-19 ca parte a ofertei turistice

Insulele Maldive oferă posibilitatea administrării vaccinurilor anti-COVID-19 turiştilor, cu scopul de a promova acest sector de care depinde atât de mult economia lor, relatează EFE.

“Turismul de vaccinare este o viziune a preşedintelui ţării, Ibrahim Mohamed Solih. Preconizăm să-l implementăm după modelul turismului medical. Programul ”3V: vizită, vaccin, vacanţă” va fi lansat când toţi locuitorii din Maldive, cu o populaţie de 540.000 de persoane, vor fi complet vaccinaţi”, a declarat ministrul Turismului, Abdulla Mausoom.

Ministrul a explicat că turiştii vor putea alege vaccinul pe care îl preferă, dintre cele disponibile în ţară şi să rămână în arhipelag până vor primi a doua doză.

“Complexele noastre hoteliere sunt perfect sigure pentru vaccinare. Turiştii pot rămâne între cinci şi opt săptămâni pentru a primi a doua doză, sau pot pleca şi să se întoarcă apoi pentru rapel”, a precizat Maussom.

Ministerul Turismul din arhipelag speră ca, între timp, să se rezolve penuria de vaccinuri pentru a putea da undă verde acestui plan. Insulele Maldive utilizează vaccinul Covishield, serul produs de Oxford în colaborare cu laboratorul anglo-suedez AstraZeneca şi cel elaborat de Institutul Serum din India (SII). Arhipelagul administrează şi doze importate de la laboratorul chinez Sinopharm şi Pfizer.

În total, 40.230 de persoane din Maldive au fost complet imunizate, în timp ce 280.000 de localnici (52% din populaţie) şi de expatriaţi au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19. De la începerea pandemiei, ţara a înregistrat 26.000 de contagieri şi 70 de decese asociate noului coronavirus.

Comment here