LIFE

Înscrierea online pentru vizita Papei a fost prelungită. Avantajele celor care vor fi pe traseu

Vizita Papei la București va avea o zonă de eveniment extinsă, care include Piața Ateneului și Piața George Enescu, astfel încât mai mulți români vor putea avea o experiență directă și reală cu sfântul Părinte.

Este anunțul Arhiepiscopiei Romano-Catolice, care a primit permisiunea primăriei să organizeze pentru ceremonii și străzile din vecinătatea Catedralei Sf. Iosif. Biserica romano-catolică a decis să prelungească înscrierea online pentru cei care vor să participe la pelerinaj, până la 15 mai.

40.000 de oameni, potrivit estimărilor, vor putea fi martori ai drumului Papei prin București, în ultima zi a lunii mai. În piața Ateneului și în piața George Enescu vor fi instalate 5.000 de scaune, iar pe cel mai apropiat hotel vor fi ecrane uriașe, pe care și trecătorii vor putea privi ceremoniile.

Sunt 3 avantaje pentru cei care se înscriu pe portalul dedicat vizitei: vor putea primi împărtășania de la suveranul pontif, îl pot vedea îndeaproape și poate chiar atinge… și vor primi un “sac al pelerinului”, care conține așa-zise “merinde spirituale”, în fapt suveniruri de la eveniment.

Mesajul Arhiepiscopiei Româno-Catolice este foarte clar: ”Fii alături de Papa Francisc la București”. Pe 31 mai, Sfântul Părinte aterizează la ora 11:30. Programul Papei Francisc este fixat deja de acum, cu o lună înainte, pentru unele intervale ale zilei, din sfert în sfert de oră.

Biserica Româno-Catolică a anunțat că este gata și scaunul special pe care va sta Papa în timpul liturghiei de la Catedrala Sf. Iosif. Este din lemn alb și preia motive din arhitectura catedralei.

În prima zi a vizitei sale în România, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie la ora 18.10 în Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din Bucureşti.

Vizita Sfântului Părinte va marca istoria oraşului. De aceea, conceptul grafic al evenimentului, denumit de ARCB „Papa la București”, reprezintă clădirile-simbol ale Capitalei care fac referire la identitatea acestei comunităţi locale şi la ospitalitatea oraşului. De asemenea, a fost prezentat un trailer al imnului oficial al evenimentului „Papa la București”.

”Comunitatea catolică din Capitală se pregătește să îl întâmpine pe Papa Francisc cu acest imn special. Inspirat de motoul vizitei papale, refrenul imnului «Să mergem împreună toți!» va răsuna pe străzile Bucureștiului în după-amiaza zilei de 31 mai, când Sfântul Părinte se va îndrepta spre Catedrala Sf. Iosif pentru a prezida Sfânta Liturghie. Imnul, compus de preotul romano-catolic Ieronim Ambăruși, exprimă bucuria românilor de a-l primi pe Papa Francisc și este interpretat de 17 soliști și peste 50 de coriști din diverse parohii catolice bucureștene, conduși de dirijoarea Erica Dămoc. Înregistrările au avut loc în studioul audio al Centrului diecezan pentru Comunicații Sociale «Angelus Communicationis» al ARCB, în regia muzicală a lui Liviu Elekes. La filmările videoclipului, încă în desfășurare, vor participa peste 200 de persoane de toate vârstele. Producția este asigurată de Signis România pentru ARCB. Regia și montajul sunt semnate de Roxana Elekes, imaginea de Dragoș Lăpădatu și Valentin Elekes, iar clipul este produs de Adriana Răcășan. Imnul va fi lansat oficial la data de 11 mai, în cadrul Festivalului Bucuriei”, a spus Adriana Răcășan.

Comment here