LIFE

Încasări mari pentru Facebook în 2020. Profit de „doar” 7,8 miliarde de dolari

Facebook, compania deținută de Mark Zuckerberg, a anunțat încăsări peste așteptări în al treilea trimestru al anului 2020, notează Reuters. Acest lucru se întâmplă în ciuda boicotului din partea publicitarilor, din vară.

Astfel, platforma de socializare anunță un salt de la 17,65 de miliarde de dolari la 21,47 de miliarde de dolari, în trimestrul al treilea, ce s-a încheiat pe 30 septembrie, potrivit datelor BES. Analiștii se așteptau ca Facebook să încaseze undeva la 19,82 miliarde de dolari. Totodată, și cheltuielile au crescut la 13,43 de miliarde de dolari, adică cu 28%. Facebook s-a ocupat de îmbunătățirea gestionării datelor utilizatorilor și combaterea conținutului abuziv. Profitul celor de la Facebook a ajuns la 7,85 de miliarde de dolari, față de 6,09 miliarde de dolari, în 2019.

Chiar dacă au ieșit pe plus, reprezentanții companiei spun că anul 2021 va fi dificil.

”Comerţul online este cea mai mare sursă de creştere a publicităţii, o schimbare a acestei tendinţe ar putea fi un factor negativ pentru avansul veniturilor din publicitate în 2021”, spun cei de la Facebook.

Peste 1.000 de companii au pornit un boicot împotriva Facebook, în vara acestui an. Nume mari, ca Adidas, Coca-cola, Samsung sau Unilever, au pornit demersul #StopHateForProfit. Impactul nu a fost așa de mare pentru rețeaua socială condusă de Zuckerberg. Dintre cele 1.000, 9 dintre ele au renunțat definitiv la a mai plăti publicitate pe platforma socială, ceea ce înseamnă că și-au redus cheltuielile de la 507,500 milioane de dolari la doar 26,2 milioane de dolari, scria New York Times la acea vreme. De la cele 9 companii, minusul în veniturile Facebook este de 480 de milioane de dolari.

În perioada 1-29 iulie, cele 1.000 de companii incluse în acest boicot au cheltuit 221,4 milioane de dolari, cu doar 12% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. În 2019, Facebook a încasat suma de 251,4 milioane de dolari de la aceste companii.

Comment here