Din JudetStirile Zilei

În ton cu pandemia! „Virus” și „Antivirus”, cele mai NOI trasee turistice de la Baia de Fier

În ton cu pandemia! „Virus” și „Antivirus”- așa au fost denumite ultimele două trasee montane amenajate la Baia de Fier și care-și așteaptă, în perioada următoare, turiștii.  

Este vorba despre trasee de tip Via Ferrata, expresie în limba italiană tradusă prin „drum de fier”, care presupune un traseu montan echipat cu şufe metalice, trepte de fier şi alte ancore. Aceste amenajări le permit turiştilor mai puţin experimentaţi în alpinism să parcurgă trasee expuse, pereţi verticali şi să ajungă pe vârfuri în siguranţă.

Cel care se ocupă de amenajarea traseelor respective, în apropiere de Peștera Muierilor este Dan Gabriel Chiriac, persoana care, verile trecute, a atras sute de turiști la hamacele suspendate, amplasate la 200 de metri deasupra șoselei.

Cu ajutorul clubului montan „White Wolf” pe care îl conduce, Chiriac a reușit să amenajeze la Baia de Fier nu mai puțin de 13 trasee de Via Ferrata.

Și salvamontiștii au lucrat în această perioadă de pandemie. Au reușit să refacă marcajele de pe 90% din traseele montane.

Sabin Cornoiu, director Salvamont Gorj

Turiștilor, care vor lua muntele cu asalt,  le este recomandat să încerce să evite pe cât posibil deplasarea în grupuri mari și să nu folosească refugiile montane, pentru că sunt spații în care dezinfecția rămâne o problemă, iar contaminarea cu coronavirus poate fi posibilă.

Comment here