Învăţământul GorjeanStirile ZileiTârgu-Jiu

Huică: Vor examene naționale, să rezolve problemele noastre!

”Vor examene naționale, să rezolve problemele noastre!” spune liderul sindical din învățământul gorjean, Constantin Huică, după ce guvernul a oferit o majorare cu 1000 de lei a lefurilor profesorilor, în schimbul renunțării la greva generală.

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj spune, însă, că niciuna dintre revendicările dascălilor nu a fost soluționată în ordonanța de urgență ce prevede creșterea salarială. Cadrele didactice cer creșterea salariilor cu rata inflației, un debutant să primească echivalentul salariului mediu brut, dar și drepturi pentru personalul nedidactic.

Huică mai spune că profesorii nu vor renunța la conflictul de muncă fără să aibă rezultate concrete din partea guvernului.

”Toată lumea își face probleme legat de examene, dar de profesori nu” declară sindicalistul.

Comment here