LIFE

HBO a dominat premiile Emmy. „Schitt’s Creek”, „Succession” şi „Watchmen”, marii câştigători la prima gală desfăşurată online

Trofeele Primetime Emmy au fost acordate, duminică seară, într-o ceremonie care a avut loc pentru prima dată online, găzduită de Jimmy Kimmel. Cea de-a 72-a gală a reprezentat o seară cu numeroase premiere, scrie Variety.

„Schitt’s Creek” a devenit primul serial care a câştigat fiecare dintre principalele premii la categoria comedie (inclusiv pentru interpretare -Eugene Levy, Daniel Levy, Catherine O’Hara şi Annie Murphy). Miniseria „Watchmen” a fost prima adaptare după o bandă desenată care a primit un trofeu de top.

Actriţa Zendaya a făcut, de asemenea, istorie odată cu câştigarea trofeului pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramă, devenind cel mai tânăr laureat al acesteia şi al doilea actor de culoare care primeşte trofeul. Actorii de culoare au fost nominalizaţi, anul acesta, la Emmy în număr record.

„Schitt’s Creek” (Pop TV), „Watchmen” şi „Succession” (HBO) au dominat ariile comedie, miniserie, respectiv dramă.

HBO a încheiat săptămâna Emmy cu 30 de trofee, iar Netflix a primit în total 21. Ele au fost urmate de Pop TV, cu 10, Disney Plus şi NBC, cu câte 8, şi de VH1, cu 6. Anul trecut, HBO a avut 34 de trofee, iar Netflix, 27.

Aria comedie a fost dominată de „Schitt’s Creek”, care a primit 7 trofee duminică seară, inclusiv la categoria „serial-comedie”.

„Watchmen” a câştigat patru trofee: pentru „cea mai bună miniserie”, „cea mai bună actriţă” – Regina King, „cel mai bun actor în rol secundar” – Yahya Abdul-Mateen II, şi scenariu.

„Succession” a fost desemnat „cel mai bun serial-dramă”, s-a impus la categoriile „cel mai bun actor într-un serial-dramă” – James Strong, scenariu şi regie.

Cel mai bun actor într-o miniserie a fost desemnat Mark Ruffalo, pentru dublul-rol din „I Know This Much is True”.

Apple TV Plus a câştigat primul Emmy, duminică seară, când Billy Crudup a fost ales câştigător al categoriei „actor în rol secundar într-un serial dramă”, pentru interpretarea din „The Morning Show”.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here