Sportive

Handbalistele au pierdut la limită confruntarea cu Gloria Buzău

CSM Târgu-Jiu a pierdut, duminică, confruntarea cu SCM Gloria Buzău, scor 26-28, la pauză 14-14. Meciul a contat pentru etapa a-III-a din Liga Florilor. 

În faţa unui public numeros, care a susţinut echipa pe tot parcursul meciului, formaţia pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache a jucat de la egal la egal cu mult mai titrata grupare buzoiană, SCM Gloria Buzău. A fost un meci echilibrat, cu numeroase răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj, dar cu un final gestionat mai bine de echipa oaspete căreia experienţa meciurilor din Liga Florilor i-a adus victoria.

”Astăzi, am demonstrat că suntem o echipă solidă pe teren propriu”, a declarat, la conferinţa de presă de după meci, antrenorul Liviu Andrieş care și-a felicitat elevele dar le-a mulțumit și suporterilor pentru susținere.

”Ştim că Liga Florilor este un alt nivel, mult mai ridicat, dar noi încercăm la fiecare meci să ne luptăm, atât cât putem, pentru victorie”, a declarat Ira Zinatullina, care a înscris 4 goluri în poarta Buzăului şi crede că experienţa echipei adverse şi-a spus cuvântul.

”Mă aşteptam la un meci greu. Le-am urmărit în partida cu Mioveni şi ştiam că ne aşteaptă o partidă grea, dar nu chiar atât de grea. Aveţi o echipă tânără, ambiţioasă, şi mai ales arţăgoasă pe apărare. Dacă va juca aşa în continuare, va pune probleme multor echipe şi are şanse foarte mari să rămână în Liga Florilor”, a declarat Adrian Chiruţ, antrenorul echipei oaspete. 

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Elena Marica Bercu, Cristina Popovici – Bianca Chiriţă, Oana Maria Bucă 4g, Alexandra Gavrilă 4g, Angela Puşcaş 2g, Valentina Trică, Daniela Necula 1g, Ira Zinatullina 4g, Pal Ceandani 3g, Florenţa Ilie, Iulia Andrei, Ana Cătălina Ciolan 2g, Cristina Boian 1g, Katarina Pavlovic 5g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici.

Comment here