LIFE

Guvernul britanic solicită Netflix să avertizeze publicul că serialul “The Crown” este o ficţiune

Ministrul britanic al Culturii, Olivier Dowden, va solicita companiei Netflix să menţioneze, înainte de difuzarea unor episoade din serialul “The Crown”, că este vorba despre o ficţiune, a declarat acesta pentru Mail on Sunday.

“Este o ficţiune minunată şi, la fel ca pentru alte producţii, Netflix trebuie să aibă un discurs clar de la început şi să spună asta”, a declarat el.

Ministrul se teme ca nu cumva “o generaţie de telespectatori, care nu a trăit evenimentele, să creadă faptele” şi intenţionează să solicite acest lucru gigantului de streaming. Precedentele sezoane, care au fost despre începutul domniei reginei Elizabeth a II-a, nu au stârnit astfel de probleme. Doar în sezonul 3, scenariul a lăsat să se înţeleagă că suverana a avut o relaţie cu dresorul cailor săi de curse, Lord Porchester. Un episod considerat “de foarte prost gust” de către Dickie Arbiter, fostul secretar de presă al reginei.

Apărătorii monahiei se tem, în prezent, de imaginea pe care o va oferi serialul mai ales Prinţului Charles, succesor al Reginei.

Comment here