Sportive

Grupa U13, două victorii la Sibiu

Final de săptămână încărcat pentru grupele de baschet feminin junioare ale CSM Târgu-Jiu. Atât Grupa U13, cât şi Grupa U18, s-au deplasat la Sibiu, unde au disputat meciuri de verificare în vederea pregătirii debutului de campionat. Grupa U13, pregătită de profesorul Laurenţiu Răuţ, a disputat două partide amicale în compania grupei similare a clubului CSS Sibiu. Cele mai mici baschetbaliste de la Târgu Jiu s-au impus în ambele întâlniri.

În prima confruntare, junioarele Grupei U13 au trecut fără probleme de CSS Sibiu, scor 66-15. Cea de a doua partidă a fost ceva mai echilibrată, însă tot gorjencele au fost cele care s-au impus, scor 53-42.

Pentru profesorul Laurenţiu Răuţ, meciurile de la Sibiu au fost binevenite pentru a testa nivelul de pregătire al echipei înainte de debutul unei noi ediţii de campionat. Antrenorul tinerelor baschetbaliste s-a declarat mulţumit de evoluţia lor.

Mă bucur că am disputat aceste două meciuri amicale contra celor de la CSS Sibiu. Au fost două meciuri de verificare în care am vrut să văd care este nivelul echipei U13 înaintea începerii campionatului. Fetele au făcut două jocuri foarte bune, iar eu sunt mulțumit de evoluția lor, dar mai ales am vrut de la aceste meciuri să văd care este nivelului echipei în acest moment. Consider că suntem pe un drum bun și că avem o echipă de perspectivă” a declarat Răuț pentru csmtarguijiu.ro.

LOT CSM Târgu Jiu baschet feminin U13: Diana Nica, Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Sara Canavea, Iulia Bîtoancă, Carla Deaconu, Gabriela Uzuru, Giulia Ularu, Ilinca Oproiu, Mălina Popescu, Carla Sburlea, Ştefania Grivei, Alexia Drăguşin, Ştefania Guriţă. Antrenor: Laurenţiu Răuţ.

Comment here