LIFE

Goran Bregovic, incognito la București. Cel mai cunoscut compozitor din Balcani a înregistrat câteva piese cu lăutari români

Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori moderni din Balcani, a petrecut, neștiut de fanii lui, câteva zile la București. În tot acest timp, a înregistrat, discret, câteva melodii pentru noul său album, conform libertatea.ro.

Bregovic n-a înregistrat cu faimoasa lui trupă, Wedding and Funeral Orchestra, ci cu o orchestră autohtonă formată din 55 de muzicieni, dar și cu o serie de lăutari români. Producția noilor piese va fi definitivată la sfârșitul acestei luni, când artistul va reveni în România pentru un nou spectacol la Sala Palatului.

Interesant este că pentru aceste înregistrări Goran Bregovic a ales un spațiu de care majoritatea artiștilor moderni nu au habar: cel mai vechi și cel mai mare studio de înregistrări din Europa de Est, fostul studio al singurei case de discuri românești din comunism și dinaintea acestuia, Electrecord Production. Un spațiu unic, pentru că oferă posibilitatea înregistrărilor cu o întreagă orchestră în același timp.

Sala, o clădire interbelică aflată undeva în spatele unor blocuri din centru, parcă ruptă din trecut, aproape neschimbată de jumătate de secol, a fost recent repusă în activitate grație unor oameni care o consideră, poate pe drept cuvânt, templul muzicii românești. În aceeași sală s-a imprimat toată muzica românească din comunism, pe acolo trecând mari artiști ca Maria Tănase, Dumitru Siminică, Fărămiță Lambru, Gică Petrescu, Romica Puceanu, Phoenix, Iris ori Corul Madrigal.

Deși a trecut printr-o mulțime de studiouri moderne, Goran Bregovic a ținut morțiș să ajungă în acest loc autentic, fiind primul străin din ultimii 30 de ani care a înregistrat în această sală-muzeu a muzicii românești. Fire modestă, Goran Bregovic a interacționat cu toți muzicanții cu care a înregistrat, dar și cu trecătorii din fostul colț de București interbelic, fostul Cartier Evreiesc de altădată, aflat în zona Bulevardului Corneliu Coposu.

Comment here