Minerit și EnergieStirile Zilei

George Simion: Trebuie renegociat pachetul Green Deal. Avem lignit pentru 60 de ani

AUR se opune închiderii minelor din Oltenia și propune ca banii din Green Deal să fie folosiți pentru desulfurarea cărbunelui.

”Cel mai important, în acest moment, este să păstrăm locurile de muncă la Complexele Energetice Oltenia și Hunedoara. Finanțarea pentru închiderea minelor trebuie să meargă către desulfurarea cărbunelui” declară, într-un interviu pentru Radio Infinit,  George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor.

Simion afirmă că recalificarea angajaților care sunt concediați din minerit este o prostie, pentru că oamenii vor ajunge la sparanghel, în Germania.

Simion cere renegocierea, cu Comisia Europeană, a termenelor de închidere a mineritului. Spune că Polonia vrea să le prelungească până în 2060.

”Trebuie să ne gândim la viitorul energetic al țării, să lăsăm minele deschise și să ținem cu dinții de termocentrale” spune liderul AUR.

George Simion anunță că AUR susține doleanțele minerilor, care protestează de două săptămâni la Târgu-Jiu, pentru reducerea vârstei de pensionare.

Comments (2)

  1. Dar de ce sa se renegocieze si nu sa se refuze ? Green Deal e o frauda. Nu trebuie negociat nimic, trebuie refuzat. Green Deal = moartea industriei. Inca o dovada ca AUR nu sunt antisistem. De altfel il voiau pe Georgescu prim ministru. http://romania2118.org/proiectul-lui-calin-georgescu-premierul-dorit-de-aur-somnul-verde-al-romaniei-de-ce-club-of-rome-este-periculos/

Comment here