LIFE

George Burcea are Covid-19. Cum se simte

George Burcea a fost confirmat cu noul coronavirus, vineri, în urma efectuării unui test rapid. Odată cu aflarea veștii, George Burcea a mers la spital pentru a efectua un nou test prin metoda RT – PCR, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună, potrivit unui comunicat transmis de PRO TV.

George Burcea s-a conformat recomandărilor şi a efectuat și cel de-al doilea test, așteptând în izolare rezultatul acestuia. El și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile. Starea sa de sănătate este una bună, acesta având mici simptome, precum o durere de cap, în urmă cu câteva zile.

La aflarea veștii, George Burcea a declarat: ”Așa este, am fost depistat cu noul virus, COVID-19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viața, cât se poate de rapid”.

George Burcea este una dintre vedetele care a acceptat provocările emisiunii “Ferma: Orășeni versus săteni”. În cadrul emisiunii, actorul a vorbit nu o dată despre mariajul său eșuat cu Andreea Bălan și a intrat în conflict deschis cu Andreea Antonescu, prietena solistei.

Comment here