LIFE

Fratele cântăreței Nicki Minaj a fost condamnat pe viață. Și-a violat fiica vitregă

Jelani Maraj, în vârstă de 41 de ani, fratele artistei Nicki Minaj, a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață pentru viol repetat Aceasta și-a abuzat sexual fiica vitregă, relatează lopezdoriga.com.

Sentința în cazul fratelui lui Nicki Minaj a fost dată luni de un tribunal din New York. Jelani Maraj a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat în următorii 25 de ani. Jelani Maraj, care și-a recunoscut faptele, a fost condamnat pentru violarea repetată a fiicei sale vitrege, în vârstă de 11 ani, timp de opt luni, în perioada aprilie-noiembrie 2015. Cazul a ajuns în instanță după ce fratele victimei a l-a surprins pe agresor și a povestit cele întâmplate.

Abuzurile au avut loc la reședința din Baldwin unde Jelani locuia cu mama victimei lui, precizează lopezdoriga.com. Jelani Maraj a afirmat că la momentul în care s-au petrecut faptele avea o problemă cu alcoolul.

„Aș vrea să îmi cer iertare pentru cele întâmplate. Aveam o problemă cu alcoolul”, a afirmat el.

Nicki Minaj nu a fost prezentă la proces, însă și-a susținut fratele. David Schwartz, avocatului lui Jelani, a citit o scrisoare pe care artista a scris-o în 2016 pentru susținerea fratelui său.

„Este cel mai liniștit, amabil și generos bărbat pe care îl cunosc”, scria cântăreața.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here