Duminică, în jurul orei 17.00, Poliţia Gorj a fost sesizată prin 112 de o femeie despre faptul că, în comuna Stănești, a izbucnit un scandal provocat de către doi bărbați, aflați în stare de ebrietate.
Polițiștii sosiți la fața locului, au încercat să-i imobilizeze pe cei doi, reușindu-se încătușarea unuia dintre ei, moment în care cel de-al doilea bărbat a devenit violent în limbaj și comportament, opunându-se imobilizării. Profitând de situația creată, cel încătușat a scăpat din imobilizare și împreună cu celălalt, însoțiți și de alte persoane, au continuat atitudinea ostilă faţă de polițiști, aceștia retrăgându-se și solicitând forţe suplimentare la fata locului.
Polițiștii au evitat folosirea armamentului din dotare, având în vedere faptul că în zonă erau mai multe persoane, precizează IPJ Gorj. Pe imaginile apărute de la incident se vede cum scandalagii ameninţă poliţiştii cu bătaia, deşi unul dintre ei avea cătuşe la mâini. Poliţiştii aveau pistoalele în mâini, însă se retrăgeau din faţa celor doi bărbaţi. În cele din urmă, cei doi bărbați au fugit de la fața locului, iar la sosirea forțelor suplimentare (grupa SAS, jandarmi), s-a trecut la urmărirea lor, trăgându-se și 4 focuri de armă în plan vertical.
“Urmare a unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, reușind imobilizarea unui bărbat, moment în care, mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scăpa. Imediat, polițiștii, prezenți la fața locului, au solicitat sprijin, astfel încât, spre localitatea respectivă, au fost redirectionate echipaje de ordine publică și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale. În prezent, unul dintre cei doi agresori, un tânăr, de 23 de ani, din judetul Buzău, se află în custodia Poliţiei, iar celălalt a fost identificat și este căutat de către forțele de ordine. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj. Precizăm că, la momentul intervenției în cadrul unui eveniment, polițiștii acționează gradual şi proportional, scopul nostru fiind evitarea escaladării conflictului, prevenirea actelor de violență şi, foarte important, salvarea de vieți”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

[…] Cititi tot articolul […]