Stirile ZileiTârgu-Jiu

Florescu: Dacă nu le-au crescut ovare, să-mi lase familia în pace!

”Dacă nu le-au  crescut ovare, să-mi lase familia în pace!” reacționează Ciprian Florescu după ce Adrian Tudor a declarat, în presa locală, că Florescu ar putea ajunge viceprimar la Târgu-Jiu, unul dintre argumente fiind acela că soția fostului prefect, Codruța Florescu, a fost păstrată de liberali pe postul de director adjunct al Palatului Copiilor.

Tudor mai are un motiv pentru care crede că Florescu ar putea ajunge viceprimar. A observat puncte de vedere comune la social-democrat și la primarul liberal Marcel Romanescu, pe tema majorării tarifelor de către firma de salubritate Polaris.  

Ciprian Florescu declară, însă, că afirmațiile lui Adrian Tudor sunt bazaconii.

Florescu reafirmă că n-a fost deloc ușor să accepte candidatura la Primăria Târgu-Jiu, toamna trecută, pentru că nu făcea parte din proiectul său politic.   

Adrian Tudor consideră, însă, că soția lui Ciprian Florescu, Codruța, a putut rămâne pe postul de director adjunct al Palatului Copiilor doar cu acceptul primarului liberal Marcel Romanescu.   

Ciprian Florescu le cere adversarilor politici să-i lase familia în pace și amintește că soția sa a câștigat prin concurs postul de director al Palatului Copiilor, chiar și împotriva voinței unor social-democrați.  

Primarul Marcel Romanescu susține că este mulțumit de colaborarea pe care o are cu Pro România în Consiliul Local Târgu-Jiu și  că nu are de gând să-l schimbe pe viceprimarul Gabriel Coica.

Comment here