Din JudetStirile Zilei

Film de GROAZĂ la Borăscu! Dan Spătaru, spaima satului, ÎMPUȘCAT de polițiști!

Film de groază, luni, în comuna Borăscu! Un bărbat de 41 de ani, cunoscut pentru scandalurile provocate în sat, a fost împușcat după ce i-a atacat pe polițiști cu o furcă.

Dan Spătaru a provocat scandal atât în familia sa, cât și printre vecini, iar când agenții au venit să îl domolească a stârnit un câine agresiv împotriva lor. Individul a pus mâna pe o furcă, a spart parbrizul Loganului polițiștilor și i-a amenințat că îi omoară.

Unul dintre frați, Constantin Spătaru, le-a povestit jurnaliștilor că a fost amenințat cu moartea și, de teamă, omul de aproape 60 de ani a sunat la 112.

După ce a fost împușcat în genunchi și în zona dreaptă a pieptului, individul agresiv a fost transportat mai întâi la spitalul din Turceni iar, apoi, la Craiova, pentru îngrijiri medicale.

Procurorul Constantin Stică, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, efectuează cercetările în dosar, probele strânse confirmând că agenții au avut toate motivele să folosească armamentul din dotare.

Pe numele lui Dan Spătaru au fost deschise două dosare, el mai având unul de la începutul lunii, când l-a bătut pe un localnic în bâlciul de Sfânta Maria Mică. Procurorul Constantin Stică îl anchetează inclusiv pentru furt.

Comment here