RovinariStirile ZileiTârgu-Jiu

Filip, în tabăra PNL. Romanescu: Apreciez că s-a hotărât să vină într-un partid mare

Este oficial! Primarul din Rovinari, Robert Filip, lider ALDE Gorj,  a trecut la PNL, urmând să candideze din partea acestui partid la alegerile locale. Informații despre o astfel de mișcare pe scena politică circulă de câteva luni. Filip a afirmat, de altfel, în mai multe rânduri, că are simpatii liberale. Liviu Cotojman, primarul PNL din Roșia de Amaradia, spune că vor mai veni și alți edili în partid, în perioada următoare, unul dintre ei fiind Marian Slivilescu,  de la Tismana. Sosirea lui Filip în PNL este apreciată și de primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.

Robert Filip spune că a luat decizia de a trece la Partidul Național Liberal întrucât tatăl său, fostul edil Dorin Filip, a făcut parte din această formațiune politică.  

Filip anunță că va face o selecție riguroasă în privința echipei de consilieri locali, pe care o va propune rovinărenilor la alegerile locale din vară.

Marcel Romanescu apreciază sosirea lui Robert Filip în tabăra liberală. Edilul Târgu-Jiului a trecut peste momentele de anul trecut, când se vorbea despre o candidatură a lui Filip din partea ALDE, în municipiu.  

Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia, vicepreședinte PNL Gorj, afirmă că în partid vor sosi și alți edili, în perioada următoare. Spune că se poartă tratative destul de avansate cu primarul social-democrat din Tismana, Marian Slivilescu, deși acesta a anunțat la PSD că se întoarce la catedră.

Pantelimon Manta consideră că PNL are de câștigat de pe urma sosirii primarului Robert Filip în partid, în sensul că edilul poate aduce un număr important de voturi în bătălia pentru consiliul județean.

Lasă un răspuns la Filip, în tabăra PNL. Romanescu: Apreciez că s-a hotărât să vină într-un partid mare | infoGorj Anulează răspunsul