Sportive

FIFA a suspendat sancțiunea aplicată Clubului Pandurii

Forul fotbalistic mondial a înștiințat, vineri, Federația Română de Fotbal cu privire la decizia de a suspenda sancțiunea aplicată clubului gorjean.

”Pe 22 mai 2019, Comitetul Executiv FRF, luând act de informarea FIFA privind sancționarea clubului CS PANDURII LIGNITUL TÂRGU- JIU cu 9 puncte, a votat aplicarea sancțiunii în situația în care, până la data de 30 mai 2019 inclusiv, FRF nu primește o informare din partea FIFA cu privire la retragerea solicitării de a se aplica sancțiunile respective. Vineri, FIFA a trimis spre FRF o solicitare privind suspendarea acestei sancțiuni, fără a menționa termene sau date legate de durata acestei suspendări” anunță frf.ro.

Sancțiunea venea ca urmare a neplății unei datorii de 80.000 de euro către foştii jucători Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljevic. Termenul limită pentru achitarea datoriei era 30 mai 2019.

Comment here