Muzicale

Feli feat. Grasu XXL – Banii n-aduc fericirea

Feli și Grasu XXL au colaborat din nou, de data aceasta pentru piesa “Banii n-aduc fericirea”.

O co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica și versurile scrise de Feli și Grasu XXL împreună cu Roland Kiss, Șerban Cazan, Smiley și Dan Ciotoi și mix&masterul semnat de Lucian Nagy și Șerban Cazan, “Banii n-aduc fericirea” este a șasea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, după hit-urile “Omule, deschide ochii”, “Când răsare soarele”, “Frunze cad”, “Sus pe munte” și “Mă strigă mama”, care sunt parte dintr-un proiect rotund, coerent, cu influențe folclorice.

“Tata mi-a spus că Raiul înseamnă bunătate și că doar acolo e averea mea. Am înțeles ce a vrut să spună atunci când am ajuns la București și mi s-a părut că toată lumea din jur era însetată de bani, și nu de artă, lucru care m-a întristat mult”, a mărturisit Feli despre episodul autobiografic pe care îl surprinde în piesa “Banii n-aduc fericirea”.

Artista este încântată de noua colaborare, fiind o onoare pentru ea să cânte alături de Grasu XXL: “E o onoare pentru mine să mă întâlnesc cu Grasu XXL pe aceeași piesă spunând fiecare același mesaj, însă trăit și cântat diferit, după cum am simțit fiecare. Strofa lui e pe repeat la mine în minte și va rog să o ascultați cu atenție, pentru că merită. Sunt recunoscătoare să cunosc și să cânt cu așa un om și un artist. Îl consider un artist extraordinar care reușește să transmită tot ce simte prin muzica lui, un om blând, înțelept, bun și iubitor și un prieten și un sfătuitor cu <<cap și suflet>> cu care mereu am rezonat”.

Comment here