LIFE

Eurovision România 2020. Când va fi anunţat reprezentantul ţării

Doar 12 dintre cele 41 de ţări participante în acest an la concursul „Eurovision“ au anunţat artistul ales. Dintre acestea, 6 au ales şi piesa ce va fi interpretată la Rotterdam. România îşi va alege reprezentantul în această lună.

România îşi va anunţa artistul pe 11 februarie, iar piesele care vor intra în Finala Naţională, unde vor fi selectate de către juriul de specialitate şi public, vor putea fi ascultate din data de 21 februarie. TVR a demarat proiectul Selecţiei Naţionale Eurovision 2020 cu o abordare în premieră pentru România – o comisie va alege un artist, se vor compune piese pentru vocea respectivă, iar cele mai bune cinci creaţii vor ajunge în etapa finală, în care un juriu naţional şi telespectatorii vor desemna câştigătorul.

Un număr de 41 de ţări vor participa anul acesta la Eurovision, concurs ale cărui semifinale sunt programate pentru 12 şi 14 mai, iar finala pentru 16 mai. Cele 6 ţări care au anunţat până în 4 februarie pachetul complet artist + piesă sunt: Albania (Arilena Ara cu piesa „Shaj“), Austria (Vincent Bueno cu „Alive“), Republica Ceha (Benny Cristo cu „Kemama“), Georgia (Tornike Kipiani cu „Take Me As I Am“), Grecia (Stefania cu „SUPERG!RL“) şi Spania (Blas Canto cu „Universo“).

Televiziunile publice din Albania, Georgia şi Republica Cehă au organizat spectacole de selecţie naţională, iar celelalte trei au recurs la selecţie internă atât pentru artist, cât şi pentru piesă. Alte 6 ţări – Belgia, Bulgaria, Cipru, Franţa, Macedonia de Nord şi Ţările de Jos – au anunţat artistul selectat intern, pentru care urmează să decidă piesa (aleasă fie intern fie prin selecţie naţională). Restul celorlalte 29 de ţări urmează să îşi aleagă reprezentantul la Eurovision prin spectacole de selecţie naţională (artist şi piesă) sau prin selecţie internă (doar artist sau artist şi piesă). Din ultima categorie fac parte Rusia, Elveţia, Marea Britanie, Irlanda sau Azerbaidjan. De remarcat faptul că în ultimii 7 ani, atât Rusia cât şi Ţările de Jos (Olanda) au recurs exclusiv la selecţie internă pentru a desemna reprezentantul lor la această competiţie muzicală internaţională.

Conform regulamentului, fiecare ţară trebuie să definitiveze procesul de selecţie înainte de 9 martie, dată la care EBU organizează, la Rotterdam, întâlnirea şefilor de delegaţie din cele 41 de ţări participante.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here