LIFE

„Eternals” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend

Lungmetrajul fantasy „Eternals”, producţie Marvel regizată de Chloé Zhao, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend.

Cel de-al 26-lea titlu din Universul cinematografic Marvel, care reprezintă o expansiune a acestuia prin cei zece supereroi nemuritori care au protejat Pământul şi i-au modelat istoria şi civilizaţiile de la începutul timpului, a generat încasări de 27,5 milioane de dolari, la nivel nord-american, în al doilea weekend de la premieră, potrivit boxofficemojo.com. Reducerea încasărilor cu 61,4% faţă de debut este provocată şi de criticile nefavorabile primite de producţia cu Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington şi Salma Hayek în distribuţie.

Volumele de benzi desenate originale „Eternals” ale lui Jack Kirby, care au debutat în 1976, au fost sursa de inspiraţie a filmului. Când creaturile monstruoase, numite Devianţii, despre care se credea că sunt pierdute în istorie, revin în mod misterios, Eternii sunt obligaţi să se reunească pentru a apăra din nou omenirea. La nivel global, lungmetrajul a generat încasări de 281,3 milioane de dolari.

Comedia pentru copii „Clifford the Big Red Dog”, în care dragostea unei fetiţe pentru căţelul ei face ca animalul să crească până devine uriaş, a debutat pe poziţia a doua, cu încasări de 16,4 milioane de dolari.

„Dune”, ecranizarea lui Denis Villeneuve a romanului omonim scris de Frank Herbert, cu Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac şi Zendaya, s-a clasat pe poziţia a treia, în coborâre un loc. În al patrulea weekend de la lansare, filmul a generat încasări de 5,5 milioane de dolari. La nivel global, el a acumulat 351,2 milioane de dolari.

„No Time to Die” a coborât o poziţie, până pe patru, cu încasări de 4,6 milioane de dolari în al şaselea weekend de la lansare. Ultimul film cu Daniel Craig în rolul Agentului 007 îi are în distribuţie pe Rami Malek, Lashana Lynch, Léa Seydoux, Ana de Armas, Ben Whishaw şi Christoph Waltz. Acţiunea din „No Time to Die” are loc după cinci ani de la evenimentele din „Spectre”, când Bond a decis să lase în urmă viaţa de agent secret şi să se bucure de libertate în Jamaica. Liniştea lui nu a durat însă foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui. Astfel, ajunge pe urmele unui infractor misterios care are pe mâini o nouă şi foarte periculoasă tehnologie. De la lansare, filmul a înregistrat, la nivel global, încasări de 708,6 milioane de dolari.

Locul al cincilea în box office-ul nord-american de weekend a fost ocupat de lungmetrajul SF „Venom: Let There Be Carnage”, care a generat încasări de 4 milioane de dolari în al şaptelea weekend de la lansare şi a coborât o poziţie în listă. Filmul, regizat de Andy Serkis, continuare a lungmetrajului din 2018, îl are în rol principal pe Tom Hardy, iar din distribuţie fac parte Woody Harrelson şi Michelle Williams.

Top 10 al box office-ului nord-american de weekend este completat de animaţia „Ron’s Gone Wrong”, dramele „The French Dispatch”, „Belfast” şi „Spencer” şi de filmul horror „Antlers”.

viewscnt

Comment here