Sportive

Eșec USTURĂTOR cu UTA. Bogoi: Toată echipa a jucat slab!

”Toată echipa a jucat slab!” a declarat Adrian Bogoi, sâmbătă, după eșecul usturător suferit de Pandurii în fața UTA Arad, scor 2-5.

Antrenorul gorjenilor a apelat din nou la improvizaţii în primul 11, după ce unul dintre jucătorii de bază, Bogdan Vișan, a acuzat probleme medicale înaintea partidei. Pandurii spera la un rezultat după cele două meciuri anterioare în care n-a primit gol, 0-0 cu SCM Gloria Buzău şi 1-0 la Metaloglobus Bucureşti.

George Tudoran, fostul golgheter al gorjenilor, s-a aflat în tribune la meciul cu UTA Arad și ar putea reveni la Pandurii după ce Rapid a renunţat la el. Acum, se antrenează sub comanda lui Bogoi.

Laszlo Balint, antrenorul arădenilor, s-a declarat nemulțumit că elevii săi au încasat cele două goluri, deșii pandurii n-au reușit nici măcar să intre în careul advers.   

Decizia Curții de Apel Craiova, privind cele 3,2 milioane de euro pe care acționarii trebuie să le vireze echipei Pandurii, le dă încredere celor din staff-ul echipei că poate fi evitat falimentul. Adrian Bogoi speră să se poată face, din nou, transferuri.  

Comment here