EntertainmentLIFE

Enrique Iglesias, CONCERT în octombrie la Cluj-Napoca

Enrique Iglesias revine, toamna aceasta, în România pentru a concerta la Cluj-Napoca. La 3 ani de la show-ul susținut la București, îndrăgitul cântăreț de muzică latino va urca pe scena de la BT Arena. Concertul va avea loc pe 29 octombrie și va oferi clujenilor ocazia de a-i asculta live toate hiturile.

La 17 ani de la primul său concert în România și la 3 ani de la show-ul susținut la Romexpo, Enrique Iglesias revine în țara noastră pentru a ne încânta cu cele mai apreciate melodii din vastul său repertoriu. “All The Hits Live” este turneul ce îl aduce pe artist la Cluj-Napoca, setlistul concertului de pe 29 octombrie urmând să cuprindă astfel hituri precum “I’m a Freak”, “Heartbeat”, “Duele el Corazón”, “Bailamos”, “El Perdedor”, “Tonight (I’m Lovin’ You)”, “Súbeme la Radio”, “Hero”, “El Perdón” și “Bailando”.

Enrique Iglesias a fost desemnat artistul latino cu cele mai multe hituri în topul Hot Latin Songs. Nu mai puțin de 27 de melodii ale cântărețului, lansate în perioada 2 decembrie 1995 – 27 ianuarie 2018 s-au clasat pe prima poziție în topul Billboard. De asemenea, Guinness World Records a certificat hitul “Bailando” pentru cea mai lungă staționare în topul Hot Latin Songs, piesa menținându-se pe primul loc timp de 41 de săptămâni consecutive.

În vârstă de 43 de ani, Enrique Iglesias este supranumit “Regele muzicii latino-pop”. În cei peste 20 de ani de carieră, acesta a vândut 170 de milioane de albume și single-uri, numărându-se printre cei mai bine vânduți artiști spanioli din toate timpurile. Enrique are în palmares și 150 de single-uri plasate pe prima poziție în topurile Billboard, precum și 6 premii Grammy, 10 World Music Awards și 6 trofee din partea MTV.

Comment here