LIFE

Emma Răducanu, în clubul marilor vedete ale lumii

Noua senzaţie a tenisului mondial, Emma Răducanu, câştigătoare la US Open, a fost prezentă la Met Gala, unde a purtat o ţinută Chanel.

Emma Răducanu a intrat oficial în clubul marilor staruri ale lumii, după ce, luni seară, a participat la Met Gala, unul dintre cele mai importante evenimente mondene din lume. Jucătoarea de tenis de 18 ani este în centrul atenției după victoria istorică de la US Open, unde a devenit prima câștigătoare venită din calificări. În același timp, este prima jucătoare din Marea Britanie care a reușit să câștige un titlu major, după Virginia Wade în 1977.

Astfel, Emma Răducanu a prins cel mai potrivit moment pentru a-și face apariția la unul dintre cele mai așteptate și mediatizate evenimente mondene. Tânăra a apărut pe covorul roșu într-o ţinută Chanel alb cu negru, accesorizată cu bijuterii de corp din perle.

Un număr de 400 de actori, muzicieni, fotomodele, sportivi şi vedete ale reţelelor de socializare în ţinute mai extravagante ca niciodată au luat parte luni seară la gala organizată de Metropolitan Museum of Art (Met), unul dintre cele mai importante evenimente mondene din New York, după o pauză de doi ani şi jumătate din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.

Comment here