Muzicale

Emilian feat. Smiley – Uită-mă

Emilian şi Smiley au lansat un track R&B/pop numit „Uită-mă”, cu un videoclip alb-negru ce spune o poveste tristă de dragoste.

Emilian are doar 25 de ani şi este artist HaHaHa Production, cunoscut pentru single-uri precum „Pentru ea”, „Iubeşte-mă”, „Ochii verzi”, „Suflete de sticlă”, dar şi super colaborarea cu JO „O mie de inimi”.

Artistul face muzică de la 5 ani şi a participat la toate concursurile de muzică pentru copii din ţară, câştigând premii la câteva dintre ele. La 10 ani s-a înscris la Moscova într-un concurs muzical, unde a câştigat marele premiu. La 12 ani, Emilian a avut primul său concert în Sicilia, la un festival de muzică pentru copii. A urmat apoi liceul de muzică din Iaşi, studiind chitara clasică şi pianul. Talentatul tânăr a urmat Conservatorul din Bucureşti şi a început colaborarea cu HaHaHa Production.

Emilian a avut un 2020 productiv, lansând piesa „Unde”, în colaborare cu Ruby, dar şi „Lăutare”, alături de Dorian Popa. În vară ascultam „Când apune soarele”, de la acelaşi artist împreună cu JUNO.

Comment here