LIFE

Elveţia a votat, prin referendum, pentru interzicerea discriminării persoanelor gay

Elveţia a avut, duminică, un referendum pentru interzicerea discriminării pe baza orientării sexuale, scrie Deutsche Welle. Aproximativ 62% dintre participanţi au votat în favoarea legislaţiei care interzice discriminarea persoanelor gay.

Oponenţii referendumului au susţinut că noua lege antidiscriminare ar putea cenzura libertatea de exprimare. Referendumul de duminică a vizat o legislaţie specifică prin care să fie interzis discursul urii şi discriminarea pe baza orientării sexuale, fapte pentru care o persoană ar risca până la trei ani de închisoare. Codul Penal acoperă, în prezent, discriminarea pe motiv de rasă, etnie şi religie.

Circa 62% au votat pentru o astfel de legislaţie, iar majoritatea partidelor au susţinut amendamentul care să protejeze comunitatea persoanelor gay, lesbienelor şi bisexualilor. Cu toate acestea, Partidul Popular din Elveţia (SVP), cea mai puternică formaţiune din parlament s-a opus legii respective. Partidul de extremă dreapta a argumentat că migranţii au importat opinii homofobe, iar dialogul social şi expulzarea criminalilor ar fi mult mai eficientă. Modificarea legislativă a fost adoptată prima oară de Parlamentul elveţian în anul 2018, dar un referendum a fost forţat după ce critici au susţinut că ar putea fi afectată libertatea de exprimare.

Ce prevede noul act normativ? Scoate în afara legii:

  • Denigrarea şi discriminarea publică faţă de o persoană pentru faptul că este gay.
  • Incitarea la ură împotriva unei persoane în scris, vorbire, imagini sau gesturi.
  • Discriminarea pe baza orientării sexuale din partea personalului din restaurante, cinematografe şi instituţii publice, cum ar fi piscinele.

Nu interzice:

  • Comentarii homofobe făcute de membrii familiei sau între prieteni.
  • Discriminarea de gen, inclusiv a persoanelor transsexuale.
  • Dezbaterile publice pe tema discriminării.
  • Glumele la adresa persoanelor gay.

Comment here