LIFE

Elton John a scris, în cartea sa de memorii, că Michael Jackson era „bolnav mintal” şi „o persoană instabilă”

Muzicianul britanic Elton John l-a descris, în cartea sa de memorii, pe starul american Michael Jackson drept „bolnav mintal” şi „o persoană instabilă”, scrie presa britanică.

Elton John, în vârstă de 72 de ani, a explicat faptul că s-a împrietenit cu autorul celebrei piese „Thriller” la începutul carierei sale însă a văzut cum s-a schimbat pe măsură ce faima sa a crescut. Cei doi s-au întâlnit pe când Michael Jackson avea 13 ani, atunci când John l-a caracterizat drept „cel mai adorabil puşti pe care ţi l-ai putea imagina”.

Elton a scris: „Dar, la un moment dat, în anii următori a început să se izoleze de lume şi de realitate aşa cum a făcut şi ELvis Presley. Dumnezeu ştie ce-a fost în mintea lui şi ce ce medicamente i-au fost prescrise, însă, de fiecare dată când l-am văzut ulterior mă gândeam că bietul băiat îşi pierduse sclipirea. Nu spun asta cu blândeţe. Era chiar bolnav mintal, o persoană tulburată”.

Elton John a adăugat: „Indiferent de motiv, Michael Jackson părea să nu se simtă bine în compania adulţilor”. Jackson a fost acuzat de abuz sexual de către James Safechuck şi Wade Robson în controversatul documentar „Leaving Neverland: Michael Jackson & Me”. Familia megastarului a negat vehement învinuirile celor doi.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here