LIFE

Elon Musk se ține de cuvânt. A început să își vândă casele de zeci de milioane de euro

Elon Musk a început să îşi vândă casele, așa cum a anunțat, vineri, pe Twitter. Două dintre proprietăţi au fost scoase la vânzare pentru 30, respective 9,5 milioane de dolari. Ambele vile de lux sunt situate în exclusivitul cartier Bel Air din Los Angeles.

Este vorba de o vilă de lux, situată în celebrul cartier al starurilor, Bel Air, din Los Angeles. De dimensiunile unui conac, proprietatea are 7 dormitoare, o bibliotecă situată pe două etaje, o piscină şi un teren de tenis. Elon Musk vrea pe ea 30 de milioane de dolari, după ce acum câţiva ani a cumpărat-o cu 17 milioane de dolari. A doua casă pe care o vinde este situată pe aceeaşi stradă şi este o vilă care a aparţinut celebrului actor Gene Wilder. Elon Musk cere acum pe ea 9,5 milioane de dolari.

Fondatorul Tesla şi SpaceX a scris pe Twitter că vrea să scape de majoritatea proprietăţilor sale. Spune că nu o face din lipsă de bani, ci pentru că se concentrează acum pe proiectele sale dintre Pământ şi Marte, iar faptul că are prea multe proprietăţi îl trage în jos. Vineri, Elon Musk a postat pe Twitter mai multe mesaje controversate, printre care şi unul în care spunea că preţul acţiunilor Tesla este prea mare. Piaţa a reacţioanat imediat, acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu 9%, ceea ce a şters 14 miliarde de dolari din valoarea de piaţă a companiei.

Comment here