LIFE

Electric Castle 2021 nu va avea loc anul acesta

Electric Castle 2021 nu va avea loc, au transmis organizatorii într-un comunicat. Aceștia au anunțat că festivalul va fi amânat pentru la anul. Hotărârea a fost luată în contextul ultimelor măsuri stabilite de către autorități, privind limitarea numărului de spectatori pentru toate evenimentele culturale și de divertisment din această vară.

Decizia vine într-un moment în care organizatorii se aflau, oricum, sub presiunea timpului foarte scurt rămas, graficul normal de implementare a festivalului fiind, deja, cu mult depășit. În plus, parte dintre artiștii care ar fi trebuit să se afle pe afiș și-au reprogramat sau anulat turneele europene, mai arată organizatorii festivalului. Ei mai spun că toate aceste date analizate în detaliu au dus spre singura alternativă viabilă și corectă pentru public: evitarea organizării unei ediții de compromis și stabilirea unor noi date, 13 – 17 iulie 2022.

Organizatorii Electric Castle 2021 au anunțat, printr-un comunicat de presă, că trupele twenty øne piløts, Gorillaz & Deftones au fost reconfirmate pentru noile date, stabilite pentru 13 – 17 iulie 2022. Toate biletele achiziționate pentru ediția a 8-a rămân valabile pentru noile date din 2022, detalii și opțiuni urmând a fi comunicate în următoarele zile.

Conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 14 mai, evenimentele din luna iulie vor fi limitate la 2.500 de spectatori.

Comment here