Stirile ZileiTârgu-Jiu

Edilitara a început lucrările în Narcise

Lucrări reluate în cartierul de vile din Târgu-Jiu, cu drumuri de țară.

Problema străzilor de pământ, din cartierul Narcise, unde proprietarii s-au revoltat acum câteva săptămâni, pare să-și fi găsit rezolvare. Tinerii care și-au ridicat case aici, pe terenuri concesionate de la primărie, dar unde căile de acces deveneau impracticabile la fiecare ploaie, vor putea circula în condiții decente.

Contractul cu firma ce a câștigat investiția, dar care nu a mai putut-o efectua, după ce patronul a decedat, a fost reziliat, societatea Edilitara preluând diferența de lucrări. Utilajele Edilitara au început, de luni, să amenajeze drumurile de acces.

Primarul Marcel Romanescu

Șantierele deschise la Târgu-Jiu, pentru diferite lucrări, au fost închise, rămânând deschise doar trei dintre ele, pe care se va lucra atât cât va permite vremea.

Comment here