LIFE

E oficial: Concertul Celine Dion, reprogramat pentru 25 iulie 2021

România o așteaptă pe Celine Dion de mulți ani, iar pe 29 iulie, Bucureștiul urma să găzduiască un show grandios, pe Arena Națională, cu peste 75.000 de spectatori. Primul concert al artistei din România a fost reprogramat, însă, pentru anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus.

„Ne pare rău că Celine Dion nu va mai putea susține concertul de la București la data stabilită. Pandemia de Covid-19 are un impact devastator nu doar asupra sănătății populației și a sistemului medical, dar și la nivel social și economic, industria muzicală fiind printre industriile afectate grav”, a transmis Laura Coroianu, organizatorul spectacolului din București.

Artista a susținut deja 52 de concerte sold-out până în luna martie a acestui an, dar în ultimele luni, Celine și-a amânat mai multe concerte. Mai exact 34 de concerte din 24 de orașe, inclusiv București, toate urmând a fi reprogramate anul viitor. Aceasta a transmis un mesaj fanilor din întreaga lume: „Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea și siguranța tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă în timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toți cei care au suferit. Îmi e dor de spectacolele noastre. Aveți grijă de voi!”.

Chiar dacă evenimentul s-a amânat, biletele continuă să se vândă.

„Oricum mai sunt foarte puține. Marea lor majoritate s-au vândut în primele zile. Ar fi mare păcat să nu ne bucurăm împreună de un concert fabulos”, mai spun organizatorii.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here