LIFE

Dragoş Pătraru, infectat cu Covid. Emisiunea ”Starea Naţiei” va continua cu un alt prezentator

Realizatorul emisiunii ”Starea Naţiei”, Dragoş Pătraru, este infectat cu Covid, au anunţat producătorii emisiunii, pe pagina de Facebook.

Emisiunea va continua la Prima TV, dar cu un alt prezentator. Este vorba despre Ştefania Cîrcu, cea care i-a ţinut locul lui Pătraru în luna august, cu ediţii de vacanţă.

„Oficial: Dragos Patraru are Covid, astfel că podcasturile din săptămâna 11-17 octombrie sunt anulate şi, foarte important, Ştefania Cîrcu va prezenta ”Starea Naţiei” în această perioadă. De la aceeaşi oră: 22:30”, au anunţat producătorii.

Postarea continuă şi cu o ironie la adresa celor care nu cred în existenţa coronavirusului: „Neoficial: Valul 4 este o conspiraţie a iluminaţilor. În august, ei erau în concediu, aşa că l-au infectat acum pe Pătraru ca să o poată vedea şi ei la treabă pe Ştefania.”

Comment here