Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu după prăbușirea podului pasarelă de la Artego.
Informația i-a fost comunicată lui Valentin Peptenatu, șeful Galeriei Durii, cel care a făcut sesizări către instituțiile statului. Acesta a reclamat că este pusă în pericol siguranța oamenilor care traversează sau trec pe sub ambele pasarele din Târgu-Jiu.
Peptenatu ne-a relatat că s-a interesat la Primăria Alba Iulia, pentru a vedea cum gestionează autoritățile din acest municipiu problemele de circulație din oraș.
Primarul Marcel Romanescu nu consideră întâmplătoare demersurile făcute de Valentin Peptenatu, despre care spune că a înaintat ”mii de adresa” către Primăria Târgu-Jiu și consideră că ”este folosit de alte persoane”.
Primarul Târgu-Jiului susține că, în această săptămână, vor începe lucrări de reparații la pasarela căreia i-a căzut trotuarul, cea de la Artego, pentru a nu prezenta vreun pericol pe timpul iernii, urmând ca anul viitor lucrarea de reabilitare să fie scoasă la licitație.


[…] Vezi articol pe Radio Infinit […]