LIFE

Dorian Popa, criticat după ce și-a cumpărat un bolid în valoare de 300.000 de euro

Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciați influenceri din România. Cântărețul a făcut economii și a decis să își achiziționeze un bolid luxos. Mașina valorează 300.000 de euro, iar criticile nu au ezitat să apară, arată spynews.ro.

În urmă cu câteva săptămâni, Dorian Popa a anunțat că a plătit un avans pentru o mașină de tip Lamborghini, în valoare de 300.000 de euro. Însă, gurile rele nu au ezitat din a-i aduce critici artistului. Acesta și-a ieșit din fire, după ce a fost aspru criticat de unii dintre fanii săi. Cântărețul a declarat că muncește mult pentru realizările sale și că, dacă vrei să ai rezultate în viață, trebuie să faci sacrificii.

„Am postat zilele trecute vlogul cu Maybach-ul GL 600 sau GLS 600 și iată o tonă de comentarii vizavi de faptul că țara arde și baba se piaptănă. În situația de față țara e România și e implicit reprezentată de cei care au dat cu hate la acel vlog. Și baba e subsemnatul, înțeleg că i-am deranjat pe unii că îmi iau o mașină în valoare de 300.000 de euro în vremuri în care într-adevăr lucrurile sunt un pic atipice, iar economia se mișcă mai greu decât în timp normal”, a declarat Dorian Popa, care a explicat cât de mult muncește.

Artistul a mărturisit că a tras greul foarte mulți ani pentru tot ceea ce are în prezent. Acesta mai susține că îi place să muncească, distracția fiind pe locul doi în prioritățile sale.

„Fratele vostru a muncit draconic și îi mulțumesc din sufletul lui Dumnezeu că a ales acest drum pentru mine și nu regret o secundă. Pe măsură ce anii au trecut mi-am dat seama că îmi place mult să muncesc, îmi place să am rezultate și că distracția nu trebuie să fie pe locul doi, ci chiar pe locul 3, 4 sau 5 din punctul de vedere al priorităților din viața mea”, a spus Dorian, care e cântăreț, actor, influencer și implicat și în domeniul imobiliar.

Cântărețul a fost deranjat de un comentariu lăsat de unul dintre urmăritorii săi, după ce acesta a susținut că Dorian se laudă cu sumele colosale pe care le face: „Noi suntem săraci și tu ne arăți mașină de 300.000 de euro?”. Dorian început să vorbească despre cât de mult s-a chinuit ca în prezent să își permită ceea ce deține.

„Mulți dintre noi am fost sau suntem săraci. Asta nu înseamnă că trebuie să ne complacem în situația asta. Nu am primit mașina nici de la mama, nici de la tata, nu am cerșit, nu am furat, nu am făcut lucruri ilegale. Am muncit de luni până duminică non-stop, muncesc de luni până duminică. Ce mă îngrijorează pe mine e că mulți dintre cei care aruncă cu hate au fost vara asta cel puțin o dată sau de două trei ori la mare, probabil că vara aceasta au fost cel puțin la un festival, poate că în weekenduri au fost la cluburi, la grătare sau alte petreceri”, a spus el.

Tot Dorian a mai afirmat că nu a mai fost plecat în concediu de câțiva ani. El a mai spus că job-ul pe care îl are îl face să se simtă că într-o vacanță. Semn că artistul muncește de plăcere.

„Nu îmi place să ies în față cu chestia asta, nu ai de ce să o menționezi decât dacă ajungi în situație ca aceasta. Eu nu am am fost în concediu de circa cinci ani, șase ani de zile. Și ultima mea vacanță a fost una contractată cu Ministerul Turismului din Dubai unde pot spune că m-am simțit bine. Am avut un job unde m-am simțit ca într-un concediu. Să nu credeți că e ușor. În momentul în care ai mașini de sute de mii de euro sau construiești un cartier de sute de mii de euro sau ai o casă de sute de mii de euro, nu îți e și ție de un Santorini, un Monaco, la Mamaia, poate chiar la munte? Dacă vrei în viață rezultate trebuie să faci sacrificii!”, a mai mărturisit el pe platfotma de Youtube.

Comment here