LIFE

Donald Trump a depus plângere împotriva CNN. Cere despăgubiri de aproape 500 de milioane de dolari

Fostul preşedinte american Donald Trump a depus, luni, o plângere împotriva CNN, acuzând canalul de ştiri că îl defăimează deoarece s-ar teme că va candida din nou la Alegerile Prezidenţiale din 2024 şi pretinde despăgubiri de 475 de milioane de dolari, notează AFP, citat de Agerpres.

CNN, unul din principalele canale de televiziune din Statele Unite, „a căutat să-şi folosească imensa influenţă – presupusă ca o sursă de informare +de încredere+ – pentru a-l defăima pe reclamant în faţa telespectatorilor şi cititorilor săi, în încercarea de a-l învinge politic”, potrivit textul plângerii depuse în Florida.

„Campania de descurajare a CNN, sub forma defăimării şi calomniei împotriva reclamantului, a escaladat în ultimele luni, deoarece CNN se teme că reclamantul va candida la preşedinţie, în 2024”, potrivit aceleiaşi surse.

Donald Trump cere despăgubiri de 475 de milioane de dolari. Pe tot parcursul mandatului său, fostul preşedinte republican a avut o relaţie proastă cu marile media precum CNN şi New York Times, pe care le-a numit media „fake news”. În mod regulat, el s-a dezlănţuit împotriva lor pe Twitter, de unde între timp a fost interzis, reaminteşte AFP.

Comment here