Sportive

Doi juniori ai Pandurilor, în meciul cu CSM Deva

Pandurii Târgu-Jiu a disputat, în week-end, ultimul meci din acest sezon. Echipa a jucat în deplasare, la CSM Deva, acolo unde au debutat doi dintre juniorii clubului, Rareş Răguşitu şi Sebastian Popescu.

Meciul din etapa a noua a play-off-ului cu CSM Deva s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru formaţia gazdă. Pandurii Târgu-Jiu a fost echipa care a deschis scorul încă din minutul 15 al partidei, prin golul marcat de Alfred Mensah, iar gazdele au reuşit să egaleze şi să preia conducerea pe finalul meciului prin golurile marcate de Săulescu (78) şi Kayondo (90+5).

Pandurii Târgu-Jiu a evoluat în meciul de la Orăştie în formula: Cătălin Iovicin – Cristian Moldovan (Sebastian Popescu), Jorgen Gomes, Robert Stancu, Andrei Truşescu, Alfred Mensah, Mihai Stancu, Bebeto Lupuleţ, Horaţiu Peia, Peniel Obeng (Robert Petre), Ovidiu Rasoveanu (Rareş Răguşitu).

În acest meci, antrenorul echipei Pandurii, Mario Găman, a trimis pe teren şi doi dintre juniorii clubului care s-au pregătit cu lotul în partea a doua a campionatului. Este vorba de un junior de 16 ani, Rareş Răguşitu, născut în anul 2006, de la grupa de juniori pregătită de antrenorul Constantin Frimu, şi de juniorul de 18 ani Sebastian Popescu, născut în 2004, de la grupa de juniori pregătită de antrenorul Florin Bejinaru.

Rezultate seria 7, etapa 9, play-off:

CSM Deva – Pandurii Târgu Jiu 2-1

Voinţa Lupac – CSM Reșița 0-3

Rezultate seria 7, etapa 9, play-out

ACS Viitorul Târgu Jiu 2 – Aurul Brad 0-2

Gilortul Târgu Cărbuneşti – Viitorul Şimian 2-2

Progresul Ezeriş – CSM Jiul Petroşani 5-1

Comment here