MotruStirile Zilei

Discuții la Motru, după asfaltarea unei străzi. Primar: Am căutat să adaptăm proiectul

Modernizarea unei străzi din Motru nu s-a putut face „ca la carte” pentru că primăria nu a avut suficient teren pentru toate lucrările necesare.

Strada Motrului are trotuare discontinue, când pe o parte, când pe cealaltă, dar și piste de biciclete care se intercalează cu bucățile de trotuar.  Muncitorii au turnat zilele acestea asfaltul.

Localnicii au păreri împărțite. Unii sunt mulțumiți că au scăpat de nămol, alții critică modul în care a fost realizată investiția.

Strada Motrului a fost o uliță de pământ plină de gropi. Acum este asfaltată cu bani europeni, iar lucrarea trebuie să fie gata la finalul acestui an.

Primarul Cosmin Morega spune că și-ar fi dorit ca strada să fie dreaptă, dar unii dintre localnici au titluri de proprietate chiar și pe trotuar și nu au dorit să cedeze nici măcar o palmă de pământ. Prin urmare, constructorul a trebuit să se adapteze în funcție de terenul avut la dispoziție.  

Comment here