Muzicale

Direcția 5 – Vine o vreme

Direcția 5 a lansat single-ul “Vine o vreme”, o compoziție semnată de Marian Ionescu și Paul Cătușanu.

Ca de obicei în cazul trupei Direcția 5, melodia urmărește o poveste de dragoste. Piesă sensibilă este transpusă în imagini filmate fie pe o plajă pe care se regăsesc uși, fie în curtea unei școli unde sunt prezente niște oglinzi.

Direcția 5 intenționează să lanseze un nou album în luna noiembrie 2020. Pe acesta se va regăsi și balada “Tu ești” – lansată la începutul acestei veri, cât piesele “Fii cum ești tu” și “Vreau acasă”. Trupa pregătește un concert la Arenele Romane pe 5 septembrie 2020, organizat în noul context impus de pandemia COVID-19. Noul coronavirus a dat peste cap turneul național “Povestea Noastră”, care a fost amânat din primăvară în noiembrie.

Anul trecut, Direcția 5 a lansat materialul discografic “Muzică, flori și poezie”, ce conține melodii ca “Lumea de mai multe ori”, “Din prima până în ultima zi”, “Paradis”, “Amor”, “Pur și simplu” și “Hipnotizat”, iar în urmă cu aproape trei ani, a lansat albumul “Happy Days”, din care fac parte single-uri de succes precum “Când sunt cu tine”, “Să-i iert păcate” (alături de Adi Sînă), “Pulbere de stele”, “Te cunosc de undeva”, “Rogvaiv” și “Tu m-ai cucerit”.

Comment here