LIFE

Delia nu se relaxează la SPA, ci pe bicicletă

Delia Matache, în vârstă de 37 de ani, este cu siguranţă una dintre cele mai apreciate voci din România datorită versalităţii sale, dar şi a timbrului imposibil de confundat. Între spectacole prin ţară, filmări pentru două emisiuni difuzate de către Antena 1, Delia găseşte timpul necesar pentru a se relaxa şi a lăsa la o parte grijile cotidiene.

Atunci când nu pleacă în vacanţe exotice, departe de plaiul natal, Delia şi soţul său, Răzvan Munteanu, se echipează în haine sport şi pedalează pe bulevardele din Bucureşti.

Aşa au fost surprinşi de fotoreporterii Click! Cu un echipament adecvat, în culori aprinse şi o şapcă pe cap pentru a se feri de razele soarelui, Delia a pedalat fericită alături de Răzvan, care nu a scăpat-o din ochi o secundă, ştiind că traficul din Capitală nu este unul tocmai liniştit. Bicicletele avute de cei doi sunt unele profesionale, iar preţul lor nu este deloc unul de neglijat.

Se pare că Delia şi Răzvan preferă odihna activă, nu lenevitul în comoditatea locuinţei personale aflate undeva în carierul Pipera, iar tocmai pasiunea pentru sport o ajută pe solistă să îşi păstreze formele de invidiat, pe care le expune mândră pe pagina personală de Instagram.

Comment here