Minerit și EnergieStirile Zilei

De jumătate de an în Piața Prefecturii. Manu Tomescu: Sunt sute de solicitări de angajare la CE Oltenia

Sunt sute cereri de angajare depuse la Complexul Energetic Oltenia, spune liderul sindical Manu Tomescu.

Joi, s-au împlinit 6 luni de când, la Târgu-Jiu, o mână de mineri și energeticieni a început protestele pentru reducerea vârstei de pensionare la 52 de ani, în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Declarațiile oficialilor de la București și Bruxelles, privind renunțarea la cărbune, viitorul incert al companiei de la Târgu-Jiu, i-au făcut pe oameni să se teamă că vor rămâne pe drumuri.

În ciuda unei prezențe mici a angajaților CE Oltenia la protestele inițiate de Nicu Bunoaica, dar la care s-a alăturat imediat și Manu Tomescu, s-a ajuns ca PLx75/2021 să fie susținut de aproape toate sindicatele mari din cadrul companiei. Proiectul de lege a fost votat în Camera Deputaților, forul decizional și se află, acum, pe masa președintelui Klaus Iohannis.

Manu Tomescu spune că dacă într-adevăr guvernanții vor binele Complexului Energetic Oltenia, așa cum declară, nimic nu-i oprește să facă angajări și reparații.

Angajații Complexului Energetic Oltenia așteaptă decizia președintelui Klaus Iohannis privind reducerea vârstei de pensionare. Manu Tomescu se teme ca nu cumva opozanții legii să bage bețe-n roate.  

Comment here