Nelu Roșca a fost suspendat, vineri, din Federația Națională Mine Energie.
Conform președintelui FNME, Dumitru Pârvulescu, motivul este acela că liderul de la Roșiuța a lipsit de la Consiliul de Coordonare, care a avut loc la Târgu-Jiu în aceeași zi în care Roșca organiza, la Motru, o dezbatere cu politicieni și directori din Complexul Energetic Oltenia, pe tema planului de restructurare a companiei.
Pârvulescu spune că Nelu Roșca știa, de mai bine de o lună, că trebuie să se întrunească forul de conducere al federației și, cu toate acestea, și-a făcut altă agendă. Prin urmare, a fost suspendat din toate calitățile pe care le deține în federație.
Dumitru Pârvulescu îl acuză pe Nelu Roșca de atitudine sfidătoare la adresa Federației Naționale Mine Energie, din moment ce n-a participat la Consiliul de Coordonare în care s-au luat decizii privind completarea posturilor de conducere vacante.
Comment here