Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Davițoiu: În momentul de față, CE Oltenia pare o gospodărie a nimănui

Nicolae Davițoiu a fost lansat, oficial, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Gorj.

Președintele Partidului Mișcarea Populară și-a asumat candidatura la județ, în vreme ce USR a dat candidatul la funcția de primar al Târgu-Jiului, conform înțelegerii făcute în Alianța Dreapta Unită.

“Județul Gorj trebuie să ajungă la nivelul la care celelalte județe din România au ajuns. Trebuie să dezmorțim aceste lucruri și la Târgu-Jiu și în județ” a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță.

Nicolae Davițoiu a afirmat că și-a asumat candidatura la președinția Consiliului Județean Gorj din dorința de a avea “un județ dezvoltat și modernizat”.

„Gorjul o ia, din ce în ce mai mult, pe o pantă a dezastrului. Aici mă refer la locurile de muncă. În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia pare a fi o gospodărie a nimănui. Singurul parlamentar de Gorj care a făcut ceva pentru salariații CE Oltenia este Radu Miruță” a declarat candidatul ADU.

Davițoiu a criticat coaliția aflată la guvernare pentru că faptul respectă, la virgulă, planul de închidere de capacități la Complexul Energetic Oltenia, fără să fie pusă în  aplicare și partea de realizare a noilor investiții, în grupuri pe gaz și parcuri fotovoltaice. În opinia sa, ar trebui realizat un proiect pentru dezvoltarea turismului din județ, ca alternativă la închiderea CEO.

Nicolae Davițoiu s-a lăudat că, în calitate de consilier județean, în ultimii 4 ani, a reușit să schimbe un director din instituțiile subordonate Consiliului Județean și a propus un proiect de comasare a instituțiilor de cultură. Dacă va fi ales președinte al Consiliului Județean Gorj, vrea să înființeze o societate pe modelul fostei Întreprinderi de Drumuri și Poduri.