Stirile ZileiTârgu-Jiu

Davițoiu, despre Iulian Popescu: Ce vreți, să-i facem noi notorietate?

Nicolae Davițoiu ar vrea ca Dreapta să vină cu un candidat cunoscut gorjenilor, în alegerile locale, când va fi ales și președintele Consiliului Județean.

Liderul PMP Gorj nu pare prea încântat de varianta Iulian Popescu, propusă de liberali, pe motiv că nu are suficientă notorietate.

”Trebuie căzut de acord dacă este un avantaj acest candidat, în condițiile în care fiecare formațiune vrea să ia un scor cât mai bun” spune Davițoiu.

La finalul săptămânii trecute, liderii PNL, USR și PMP din județ au purtat o primă discuție pe tema candidatului la șefia Consiliului Județean, la care a participat și omul de afaceri propus de Vîlceanu, Iulian Popescu.     

Davițoiu a mai comentat, la Interviurile Infinit FM, că dacă alianța va fi făcută, între cele trei partide, doar pentru susținerea unui candidat comun la președinția Consiliului Județean, singurul care va avea de câștigat va fi Partidul Național Liberal.

Comment here