LIFE

David Beckham doarme 107 minute la spital

Pacienții și vizitatorii spitalului Whipps Cross Hospital, din Leytonstone, au parte în această perioadă de o experiență unică: îl pot privi dormind pe David Beckham.

Inițiativa îi aparține regizoarei Sam Taylor-Johnson, care l-a filmat pe celebrul fost fotbalist englez în timp ce dormea. Filmarea a fost realizată în 2004, în timp ce fotbalistul își făcea siesta după un antrenament la Real Madrid. A ieșit astfel un film de 107 minute, care a primit numele ”David”, și care va rula până în luna martie pe o plasmă de 1,2 metri amplasată în spitalul din estul. Locația nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că spitalul este chiar din cartierul natal a lui Beckham. Acesta s-a născut, pe 2 mai 1975, la Leytonstone, acolo petrecându-și primii ani din viață și începând chiar și fotbalul la formația de copii din localitate, de unde a fost transferat de Manchester United pe când era elev.

Nu este prima apariție în public a ineditului filmului. El a fost prezentat de mai multe ori în cadrul unor galerii de artă, ultima dată rulând în urmă cu doi ani. Producția e inspirată din creația lui Andy Warhol, care și-a filmat iubitul, pe John Giorno, în timpul unui somn de peste 5 ore. Acel film s-a numit ”Sleep” și a fost foarte apreciat pe piață.

Comment here