Din JudetStirile Zilei

Dănuț Birău: Cei 60 de angajați ai Salubris Gilort VOR FI PRELUAȚI

Este scandal la Târgu-Cărbunești, unde cei 60 de angajați ai societății Salubris Gilort au fost concediați colectiv. Oamenii au intrat în preaviz până la finalul lunii. Primarul Dănuț Birău dă, însă, asigurări că NU vor rămâne pe drumuri ci vor fi preluați de ADIS Gorj.

Fostul viceprimar Ion Fugaru a pus tunurile pe Birău, vineri, la Interviurile Infinit FM, acuzându-l că face jocurile unui afacerist din București care urmărește să pună mâna pe stația de transfer deșeuri de la Târgu-Cărbunești.  

Presa locală a relatat, în decursul acestui an, că firma fostului senator PSD Ilie Ciuclea, Supercom București, încheie contracte cu localitățile gorjene pentru colectarea deșeurilor. Ion Fugaru este nemulțumit că stația de transfer deșeuri de la Târgu- Cărbunești nu rămâne la afaceriștii locali. Spune că ar fi dispus să pună pe masă 1 milion euro pentru achiziționarea acesteia.

Primarul Dănuț Birău susține că Salubris Gilort nu mai făcea față la colectarea și selectarea deșeurilor, conform noilor norme legale. Din cele 13 localități care făceau parte din Asociația Valea Gilortului, doar 7 mai apelau la serviciile Salubris Gilort, prin urmare, în noiembrie, asociația a decis fuziunea prin absorbție cu ADIS Gorj. Birău dă asigurări că, de la 1 ianuarie, toți cei 60 de angajați ai Salubris Gilort vor fi preluați.

În privința utilajelor deținute de Salubris, primarul Birău spune că vor fi închiriate către ADIS Gorj. Edilul dă asigurări că noile modificări nu vor duce la creșterea tarifului de colectare a deșeurilor, care este, acum, de 10 lei pe lună.

Comment here