Ultima Ora

17:40 Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Judecătoria Constanţa a decis, vineri, că fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind astfel menţinută şi obligaţia ca acesta să nu părăsească ţara.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au decis să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu, măsura urmând să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea apărătorului inculpatului de încetare a obligaţiei acestuia de a nu părăsi ţara. Decizia nu este definitivă.

În august 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele infracţiuni în formă continuată.