Sportive

CSM Târgu-Jiu, victorie în primul meci disputat la Constanţa

CSM Târgu-Jiu a înregistrat, joi, cea de-a doua victorie din acest sezon, într-un meci din cadrul turneului 5 din Liga Naţională. Baschetbaliştii, antrenaţi de Claudiu Alionescu, s-au impus cu 82-80 în faţa ABC Athletic Neptun Constanţa.

Fără victorie în actuala stagiune a Ligii Naţionale, dar cu avantajul terenului propriu, Constanţa a încercat să-şi treacă în cont prima victorie din acest sezon. Aflată în luptă directă pentru supravieţuire în prima ligă cu CSM Târgu-Jiu, echipa de la malul mării a fost foarte aproape, însă gorjenii au fost mai buni în actul decisiv. Finalul de meci a fost unul pe muchie de cuţit. Deşi a avut o rotaţie de doar 7 jucători, CSM Târgu-Jiu a fost echipa mai lucidă pe final de meci. Elevii lui Alionescu au câştigat meciul graţie unui joc excelent făcut în sfertul 4.

“O victorie foarte importantă pentru noi, mai ales din punct de vedere al clasamentului. Vreau să-i felicit pe jucători pentru efortul depus, pentru că a fost un meci de mare luptă, iar noi am suferit la rotația oamenilor mari. De asemenea, vreau să-i felicit pentru că au crezut în șansa lor până la final. Trebuie să recunosc că m-am temut de acest joc, Constanța nu este o echipa slabă, din contră, este o echipă bine organizată din toate punctele de vedere. În ceea ce ne privește, trebuie să recunoaștem că nu am făcut cel mai bun meci din punct de vedere defensiv, dar până la urmă, victoria este cea care contează” a declarat, după meci, antrenorul Claudiu Alionescu.

După această victorie, CSM Târgu-Jiu a urcat un loc în clasament. Gorjenii sunt pe 12. Vineri seară, de la ora 19.00, CSM Târgu-Jiu se va confrunta cu CSO Voluntari.

CSM TÂRGU JIU: Kevin Allen 29p, Stefan Nikolic 17p, Alin Borşa 11p, Revaz Rogava 11p, Alexandru Berca 8p, Darien McClain 4p, Camil Berculescu 2p, Răzvan Bratoloveanu, Răzvan Pavel, Remus Răceanu, Mihai Bădiţă, Jake Spurgeon. Antrenori: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.

Comment here