Sportive

CSM Târgu-Jiu, înfrângere usturătoare în derby-ul Olteniei

Echipa de baschet masculin a CSM Târgu- Jiu a pierdut prima partida din cadrul turneului 7, care se dispută la Bucureşti. CSM Târgu-Jiu a cedat, scor 51-80, în faţa SCM U Craiova.

Derby-ul Olteniei la baschet masculin a fost adjudecat de formaţia craioveană, care s-a impus cu 80-51. Formaţia din Bănie s-a impus în toate cele patru acte ale partidei, scorul pe sferturi a fost: 24-15, 17-11, 19-16, 20-9.

Chiar dacă au pierdut partida de sâmbătă, antrenorul Claudiu Alionescu a văzut o schimbare de atitudine din partea elevilor săi, faţă de turneele precedente.

“A fost un meci în care, aşa cum spuneam zilele trecute, căutam în primul rând o schimbare de atitudine. Am văzut asta în prima jumătate a meciului și puțin din sfertul 3. Diferența de scor cred că este prea mare pentru cum a decurs meciul de azi, însă principala noastră problema rămâne ofensiva. Cu 51 de puncte marcate este foarte greu să emiți pretenții mai mari” a declarat tehnicianul pentru csmtargujiu.ro.

CSM Târgu Jiu: Kevin Allen 17p, Darien McClain 17p, Jake Spurgeon 7p, Stefan Nikolic 5p, Camil Berculescu 3p, Revaz Rogava 2p, Alin Borşa, Alexandru Berca, Andrei Gheorghe, Remus Răceanu, Răzvan Pavel, Răzvan Bratoloveanu. Antrenori: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.

Duminică – 7 Februarie 2021
CSM Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti
ora 19.00 – FRBTV

Comment here