Sportive

CSM Târgu-Jiu, eliminată din Cupa României

CSM Târgu Jiu a pierdut, la limită, pe teren propriu, partida din Turul 3 al Cupei României Râureni, contra Gloriei Bistrița, scor 26-27. CSM Târgu Jiu a părăsit Cupa României la capătul unui meci echilibrat, pierdut la mare luptă în fața grupării ardelene. Ekaterina Dzhukeva a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 19 intervenții, iar Alexandra Maria Gavrilă a fost cea mai bună marcatoare din tabăra gorjeană, cu 6 goluri.

În fața a aproximativ 800 de spectatori, care au creat o atmosferă incredibilă în Sala Sporturilor, echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache, a făcut, marți seară, cel mai bun meci din acest sezon. La capătul unei partide echilibrate, în care suspansul s-a menținut până în secundele de final, iar trăirile au fost la cote maxime, atât pe teren cât și în tribună, balanța a înclinat către echipa oaspete, având însă în spate și câteva decizii controversate, care au stârnit furia spectatorilor gorjeni. Bistrița a reușit să se impună pe final de meci, având și superioritate numerică în teren, fiind și beneficiara unor ratări din tabăra gorjencelor.

”Am plecat cu un gust amar din sală. Am luptat până în ultima secundă. E dureros că am pierdut așa”, a declarat centrul CSM Târgu-Jiu, Maria Gavrilă.

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva(19 intervenții), Andreea Chetraru– Bianca Ștefania Chiriță, Helena Paulo Simao Gilda 3g, Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 6g, Andreea Mihart, Mirabela Coteț, Ira Zinatullina 3g, Andreea Chiricuță 3g, Laura Moldovan 5g, Ana Maria Lopătaru, Florența Ilie, Iuliia Andriichuk 1g, Ana Cătălina Ciolan 5g, Sabine Klimek. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.